Stay Signed In
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
Do you want to access your site more quickly on this computer? Check this box, and your username and password will be remembered for two weeks. Click logout to turn this off.
Stay Safe
Do not check this box if you are using a public computer. You don't want anyone seeing your personal info or messing with your site.
| My List | |
| ISTORIC ( RO ) | Hipopompa cu actionare manuala conceputa pentru a fi tractate de catre cai si a fi folosita pentru stingerea incendiilor in locuri greu acesibile si nu numai. In perioada anilor 1940-1945 o serie foarte limitat de asfel de atelaje a fost concepute si executate in localitatea Timisoara , de catre o Coperativa Mestesugareasca din aceea perioada.Este un atelaj pe support de fier, cu arcuri si imbinari de otel, structurata cu lemn de fag si pin, care are in componenta sa un rezervor din otel de o capacitate circa 900 de litri pentru stocarea apa sau alte solutii pentru stins incendii.Pompa este manuala cu 2 pistoane pozitionate in V din turnarematerialul pompei fiind fonta iar pistoanele din otel.Dupa actionarea pompei de catre pistoane se poate obtine aceea presiune necesara refulari apei pe focarul de incendiu.Dotarile necesare puneri in functiune sunt : doua fortune de absortie cu sorbul aferent si 2 furtune pentru dirijarea apei spre focar cu ajutorul unei tevi tip tulumba si deserventii care le manuiesc, nu pot fi mai putin de trei personae. (Concept dupa fapticul exemplar) |
| ISTORIC ( EN ) | Hipopompa with manual actuation conceived were tractate of to pathes were used for the extinction fires in difficult places acesibile from except. In period of the years 1940-1945 a very limited series of machines of were conceived and executate in the locality named Timisoara, of to Coperativa Mestesugareasca from the respective period of time. Is harness on support of iron, with bows and joinings of steels, structurata with beechwoods and the deal, carry has in his constitutive a reservoir from steel of a capacity a precinct 900 of liters for the stockage his another water solutions for extinct fires. Pump is manual with 2 pistons |
Pentru mai multe informati sunati la nr. de tel : 0742001903 sau la adresa de E-mail : nelu.szeica@yahoo.com
ISTORIC P.S.I
Procesul de modernizare a prevenirii si interventiei pentru limitarea efectelor incendiilor si altor tipuri de dezastre, calamitarti, catastrofe, explozii, accidente de orice natura, denumite în mod generic situatii de urgenta, nu ar fi fost complet si eficient daca nu ar fi reunit din punct de vedere organizatoric si al reglementarilor specifice doua institutii care, de altfel, au mai functionat împreuna în anii 1933 - 1945. Este vorba de institutia pompierilor militari si protectia civila, reprezentate la nivel central de catre Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari si Comandamentul Protectiei Civile, iar în plan teritorial de catre gurpurile si birgazile de pompieri militari si de catre inspectoratele judetene de protectie civila. În mod concret, fuziunea celor doua institutii a fost prevazuta înca prin Ordonanta Guvernului 291/2000, care nu a putut fi aplicata în cursul anului 2001 din cauza multelor imperfectiuni, apoi de catre Ordonanta 88/2001, act normativ completat si modificat în repetate rânduri, ultima completare mai importanta fiind prin Ordonanta de Urgenta nr. 25/2004 aprobata si modificata prin Legea 329/2004, care a suferit, la rândul ei, modificari prin Ordonanta Guvernului 191/2005. Aplicarea Ordonantei Guvernului 88/2001, cu suita de modificari si completari mentionate, n-ar fi fost posibila fara stabilirea conceptiei si a cadrului general, dar specific, de organizare si functionare a Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, lucru realizat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 21/2004, modificata si aprobata de Legea nr. 15/2005, precum si de o serie de hotarâri ale Guvernului României din 2004, cele mai importante fiind nominalizate la capitolul destinat principalelor reglementari privind organizarea si functionarea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta si a serviciilor de urgenta profesioniste si voluntare, precum si privind atributiile legale care revin acestora si altor autoritati centrale si locale în managemntul situatiilor de urgenta. Toate acestea, precum si asimilarea standardelor europene în domeniile apararii împotriva incendiilor si protectiei civile, fac din institutia serviciilor profesioniste de urgenta un compatibila cerintelor de integrare în Uniunea Europeana, conditii pe care le-a îndeplinit înca de anul trecut în urma evaluarii efectuate, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor, de catre un grup de experti ai acesteia.
Legea 57/1968 pentru organizarea administrativ-teritoriala a tarii, conform careia se înfiintau 39 de judete, marcheaza aparitia grupurilor judetene de pompieri si a Grupului de pompieri ai municipiului Bucuresti, ca mare unitate de pompieri. Dupa 1968, modificari de substanta în organizarea pompierilor nu s-au mai produs, decât poate prin aparitia unor companii de pompieri amplasate pe unele platforme industriale (în urma sinistrului de la Pitesti din 1974), a Poligonului de încercari si experimentari de la Boldesti (tot în 1974), a Scolii de ofiteri pompieri (astazi Facultatea de Pompieri) din Bucuresti (in 1976), precum si a Scolii de subofiteri pompieri de la Boldesti, în 1986. Este de mentionat ca ofiterii pompieri s-au pregatit, înca din 1948, succesiv, la Bucuresti, Oradea si Sibiu, iar subofiterii la Bucuresti (înca din 1931) si Câmpina. In esenta, anul 1989 a încheiat cel de-al doilea ciclu organizatoric, de dupa razboi, institutia popmpierilor aparând ca o structura de sine statatoare, distincta, în cadrul Ministerului de Interne, cu activitatea pusa pe temeinice baze legate, recunoscuta ca atare pe plan national si international.
Momentul decembrie 1989 a constituit un nou început si pentru pompierii militari, mai ales privind fundamentarea cadrului legal de organizare si functionare. Cele mai importante acte normative privind organizarea pompierilor, dar si a propriei activitati, au fost Legea 121/1996 privind organizarea si functionarea Corpului Pompieirlor Militari si Ordonanta Guvernului 60/1997, aprobata cu Legea 212 din acelasi an. Trebuie mentionat ca anterior acestor acte normative, dar si ulterior au fost elaborate si emise o multitudine de alte acte normative cu impact deosebit asupra reglementariii activitatii de aparare împotriva incendiilor si a dezastrelor. În acelasi timp, au fost înfiintate peste 100 de subunitati de pompieri, iar ca urmare a diversificarii misiunilor acestora au aparut statii de interventie pentru pentru asistentaa medicala si descarcerare, pioneratul în domeniu debutând la Tg. Mures, renumit acum prin echipa doctorului Raed Arafat (decorat de Presedintele României în 31 decembrie 2005). În prezent echipaje de descarcerare exista în toate judetele tarii. De mentionat ca noile subunitati au fost înfiintate, în principal, pentru micsorarea timpului de raspuns la incendii si în alte situatii de urgenta, iar dotarea si efectivele acestora au fost asigurate, de regula, prin redistribuire.
Un capitol important din evolutia armei pompierilor l-a constituit si îl constituie asigurarea dotarii subunitatilor cu tehnica si utilaje de interventie. Pâna la sfârsitul primului razboi, dar si pe toata perioada interbelica pompele si utilajele de stins incendii proveneau din afara. În acest sens, Muzeul National la Pompierilor detine o bogata si interesanta colectie, care reflecta evolutia asigurarii stingerii incendiilor în raport de progresul tehnico - economic, de-a lungul timpului.
In perioada interbelica industria româneasca producea o gama larga de accesorii pentru pompieri si, la sfârsitul deceniului patru, I.M.A.S.A - Arad a fabricat prima autopompa cisterna cu rezervor de 1000 litri de apa. „Industria româna pentru aparate de stins incendiu" producea, printre altele, stingatoare manuale „Pompier” cu praf si spuma, având capacitati cuprinse între 50 si 200 de litri, precum si pompa manuala de acelasi tip, cu un debit de 150 litri/min. si distanta de refulare de 27 de metri. Razboiul a încetinit si apoi a întrerupt productia autohtona provocând o pauza de zece ani - situatie deloc benefica pompierilor.
La sfârsitul razboiului, în 1945, dezorganizarea unitatilor de pompieri era dublata de o situatie mai mult decât deficitara în privinta dotarii. Nemaivorbind de masinile de transport, rechizitionate de ocupantul sovietic (considerate „captura de razboi") în dotarea pompierilor militari se mai aflau doar 149 de autospeciale si motopompe, vechi si cu multiple defectiuni, marea lor majoritate descompletate, cu improvizatii si defectiuni la principalele sisteme si instalatii. Posibilitatile de reparare erau extrem de reduse, lipseau piesele de schimb, dificultate accentuata si de existente a peste 18 tipuri de masini. Subunitatile din Bucuresti detineau 33 din totalul masinilor, la Iasi, Timisoara, Craiova, Alba Iulia si Tecuci se aflau câte patru, iar în celelalte subunitati maxim 1-2 autospeciale (cazul sectiei din Husi, amintit deja, era singular). Din cele 33 de masini si utilaje de stingere aflate în dotarea Batalionului din Bucuresti, 18 erau autopompe cisterna (Mercedes-Benz si Magirus), sase erau autoscari mecanice (trei Magirus, din care doua de 45 m). Capitala mai detinea sase motopompe si trei autopompe. Pâna la 1948, aceasta dotare precara nu a suferit nici o modificare. Marele deficit a fost acoperit, în buna masura, la finele anului urmator, cu 100 autopompe cisterna PRAGA, fabricate la Arad dupa licenta cehoslovaca. Acest model de autospeciala, cu cazanul de 2100 litri, deservita de opt servanti si doi subofiteri, care se deplasa cu o viteza maxima de 60 km/ora, s-a aflat în serviciu timp de 15 ani. În anii 1949-1950, la Uzinele Vulcan din Bucuresti au fost asimilate si s-au fabricat 50 de auto-pompe cisterna SKODA 706, cu motor Diesel. Anul 1950 este marcat de începutul specializarii Întreprinderii Metalurgice „Banateana” din Timisoara în producerea de masini, utilaje si accesorii pentru stingerea incendiilor. Pâna în 1954, de pe banda de demontaj a acestei uzine au iesit 400 de autopompe cisterna PRAGA R.N, iar din 1953 si pâna în 1960, peste 2.000 de motopompe IMB-53. Din 1956 începe productia unor autospeciale de conceptie româneasca, tip S.R. (101, 104, 132, 114), fabricându-se peste 1.000 de autopompe cisterna si mai bine de 700 de alte tipuri: autotunuri pentru lucrul cu spuma, pentru praf si pulberi stingatoare, pentru evacuarea fumului si gazelor etc. Premiera absoluta pe plan national (în lume mai existau doar sase state care mai aveau în dotare asemenea autospeciala) a constituit-o constructia, pe sasiu S.R. 114, în 1971, a autospecialei cu jet de gaze (produse de un motor de avion cu reactie) destinata stingerii incendiilor de sonde. Uulterior s-au mai construit si alte exemplare, pe sasiu Roman, iar comportarea lor a fost recunoscuta si elogiata si în exteriorul tarii.
O a doua etapa în dotarea pompierilor români începe dupa incendiu de pe platforma petrochimica de la Pitesti, din 1974, care a produs imense pagube materiale si pierderi de vieti omenesti. Perioada este importanta prin faptul ca s-a renuntat, aproape în totalitate, la folosirea masinilor cu motoare pe benzina. A fost redus la maxim importul si s-au produs autospeciale de capacitati mari si cu posibilitati de lucru multiple (cu patru substante de stingere, în final). Pâna în anii ’90 industria româneasca a produs, pentru nevoi interne (si pentru export) cca. 3.000 de autospeciale. Tot aceasta perioada au fost fabricate 12 nave maritime si fluviale de stins incendii, precum si 20 de trenuri de pervenire si stingere a incendiilor, cu dotare complexa si performante de lucru dintre cele mai înalte. Practic, la nivelul anilor '80 tehnica de lupta a pompierilor militari era complet înnoita.
Au amintite deja câteva repere ale evolutiei institutiei pompierilor în plan legislativ. Abordarea problemei din acest punct de vedere trebuie sa faca trimitere, în mod necesar, la doua importante momente: 3 aprilie 1936, când prin înaltul Decret Regal 815 a fost promulgata Legea privind organizarea pompierilor si 16 octombrie 1996 când, sub numarul 121, apare Legea privind organizarea si functionarea Corpului Pompierilor Militari. În cei 60 de ani ce despart cele doua momente, sunt de mentionat o serie de reglementari, iar dintre care cele mai importante au fost Decretele 167/1974, 232/1974, republicat în 1978, 277/1979, precum si multe Hotarâri ale Consiliului de Ministri (190/1951, 169/1963. 1653/1974 e.t.c.). Importante au fost si unele decizii ale factorului politic, prin care s-a sporit numarul efectivelor si s-au înfiintat noi subunitati de pompieri, în urma unor dezastre cum au fost acelea de la Pitesti, Teleajen etc.
* * *
Cu anul 1948 începe un prim ciclu organizatoric, de dupa razboi din viata institutieipompierilor militari. Cu acest prilej se va pune problema existentei unei companii de pompieri în fiecare capitala de judet (lucru ce nu s-a realizat decât peste 20 de ani, în 1968), vor fi organizate doua centre de instructie ale pompierilor, la Grozavesti si Târgu Mures, iar cu prilejul centenarului Revolutiei de la 1848 s-a discutat, pentru prima oara, despre necesitatea organizarii unui muzeu permanent al pompierilor, realizat în 1963. Tot în 1948 reapare Buletinul Pompierilor Români - care îsi încetase aparitia în ianuarie 1944 - sub denumirea de „Paza contra incendiilor” (astazi revista „Pompierii Români”). Anul 1949 este important pentru revenirea la denumirea de Comandament al Pompierilor, efectivele din subordinea celor cinci „grupuri administrative de paza contra incendiilor” fiind de 225 ofiteri, 349 subofiteri, 22 maistri militari si 5.347 militari în termen. Dupa aparitia Legii 5/1950 privind organizarea administrativ-teritoriala a tarii, grupurile de pompieri capata denumirea de „servicii regionale de paza contra incendiilor” care vor deveni „grupuri regionale” în anul 1952, efectivele pompierilor militari de la nivelul acestui an fiind considerabil mai mari decât în anul 1949 (1.312 ofiteri, 3.055 subofiteri si maistri militari, 360 angajati civili si 10.508 militari în termen) Comandamentul Pompierilor transformându-se în Directia Pompierilor din Ministerul Afacerilor Interne. În septembrie 1953 se înfiinteaza „inspectiile regionale de prevenirea incendiilor” (care aveau în subordine inspectii regionale si orasenesti). Pentru Regiunea Mures - Autonoma Maghiara se înfiinteaza Serviciul Regional de Pompieri Târgu-Mures al carui nivel de autonomie, însa, nu era similar cu al formatiunii teritoriale deservite. În sfârsit, anul 1955 - definitoriu pentru reducerile de efective ale Ministerului de Interne - afecteaza si trupele de pompieri. Sunt desfiintate 17 sectii de pompieri, companiile Bârlad si Stei devin grupuri regionale (este evidenta legatura între locurile de bastina ale lui Gheorghiu-Dej si Petru Groaza si aceste schimbari, însa cele doua grupuri n-au functionat decât pâna în 1957), iar numarul efectivelor se reduce drastic: de la 3.046 de subofiteri la 1.797, iar al trupei de la 11.251 la 5.405, reduceri mai mici operându-se si la categoria ofiteri (de la 1.262 la 1.098). Perioada 1957-1967 este caracterizata prin stabilitate organizatorica, acum functionând 17 grupuri regionale, cu 108 companii de pompieri, doua companii scoala si una de gospodarie.
Procesul de modernizare a prevenirii si interventiei pentru limitarea efectelor incendiilor si altor tipuri de dezastre, calamitarti, catastrofe, explozii, accidente de orice natura, denumite în mod generic situatii de urgenta, nu ar fi fost complet si eficient daca nu ar fi reunit din punct de vedere organizatoric si al reglementarilor specifice doua institutii care, de altfel, au mai functionat împreuna în anii 1933 - 1945. Este vorba de institutia pompierilor militari si protectia civila, reprezentate la nivel central de catre Inspectoratul General al Corpului Pompierilor Militari si Comandamentul Protectiei Civile, iar în plan teritorial de catre gurpurile si birgazile de pompieri militari si de catre inspectoratele judetene de protectie civila. În mod concret, fuziunea celor doua institutii a fost prevazuta înca prin Ordonanta Guvernului 291/2000, care nu a putut fi aplicata în cursul anului 2001 din cauza multelor imperfectiuni, apoi de catre Ordonanta 88/2001, act normativ completat si modificat în repetate rânduri, ultima completare mai importanta fiind prin Ordonanta de Urgenta nr. 25/2004 aprobata si modificata prin Legea 329/2004, care a suferit, la rândul ei, modificari prin Ordonanta Guvernului 191/2005. Aplicarea Ordonantei Guvernului 88/2001, cu suita de modificari si completari mentionate, n-ar fi fost posibila fara stabilirea conceptiei si a cadrului general, dar specific, de organizare si functionare a Sistemului National de Management al Situatiilor de Urgenta, lucru realizat prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 21/2004, modificata si aprobata de Legea nr. 15/2005, precum si de o serie de hotarâri ale Guvernului României din 2004, cele mai importante fiind nominalizate la capitolul destinat principalelor reglementari privind organizarea si functionarea Inspectoratului General pentru Situatii de Urgenta si a serviciilor de urgenta profesioniste si voluntare, precum si privind atributiile legale care revin acestora si altor autoritati centrale si locale în managemntul situatiilor de urgenta. Toate acestea, precum si asimilarea standardelor europene în domeniile apararii împotriva incendiilor si protectiei civile, fac din institutia serviciilor profesioniste de urgenta un compatibila cerintelor de integrare în Uniunea Europeana, conditii pe care le-a îndeplinit înca de anul trecut în urma evaluarii efectuate, la nivelul Ministerului Administratiei si Internelor, de catre un grup de experti ai acesteia.
Legea 57/1968 pentru organizarea administrativ-teritoriala a tarii, conform careia se înfiintau 39 de judete, marcheaza aparitia grupurilor judetene de pompieri si a Grupului de pompieri ai municipiului Bucuresti, ca mare unitate de pompieri. Dupa 1968, modificari de substanta în organizarea pompierilor nu s-au mai produs, decât poate prin aparitia unor companii de pompieri amplasate pe unele platforme industriale (în urma sinistrului de la Pitesti din 1974), a Poligonului de încercari si experimentari de la Boldesti (tot în 1974), a Scolii de ofiteri pompieri (astazi Facultatea de Pompieri) din Bucuresti (in 1976), precum si a Scolii de subofiteri pompieri de la Boldesti, în 1986. Este de mentionat ca ofiterii pompieri s-au pregatit, înca din 1948, succesiv, la Bucuresti, Oradea si Sibiu, iar subofiterii la Bucuresti (înca din 1931) si Câmpina. In esenta, anul 1989 a încheiat cel de-al doilea ciclu organizatoric, de dupa razboi, institutia popmpierilor aparând ca o structura de sine statatoare, distincta, în cadrul Ministerului de Interne, cu activitatea pusa pe temeinice baze legate, recunoscuta ca atare pe plan national si international.
Momentul decembrie 1989 a constituit un nou început si pentru pompierii militari, mai ales privind fundamentarea cadrului legal de organizare si functionare. Cele mai importante acte normative privind organizarea pompierilor, dar si a propriei activitati, au fost Legea 121/1996 privind organizarea si functionarea Corpului Pompieirlor Militari si Ordonanta Guvernului 60/1997, aprobata cu Legea 212 din acelasi an. Trebuie mentionat ca anterior acestor acte normative, dar si ulterior au fost elaborate si emise o multitudine de alte acte normative cu impact deosebit asupra reglementariii activitatii de aparare împotriva incendiilor si a dezastrelor. În acelasi timp, au fost înfiintate peste 100 de subunitati de pompieri, iar ca urmare a diversificarii misiunilor acestora au aparut statii de interventie pentru pentru asistentaa medicala si descarcerare, pioneratul în domeniu debutând la Tg. Mures, renumit acum prin echipa doctorului Raed Arafat (decorat de Presedintele României în 31 decembrie 2005). În prezent echipaje de descarcerare exista în toate judetele tarii. De mentionat ca noile subunitati au fost înfiintate, în principal, pentru micsorarea timpului de raspuns la incendii si în alte situatii de urgenta, iar dotarea si efectivele acestora au fost asigurate, de regula, prin redistribuire.
Un capitol important din evolutia armei pompierilor l-a constituit si îl constituie asigurarea dotarii subunitatilor cu tehnica si utilaje de interventie. Pâna la sfârsitul primului razboi, dar si pe toata perioada interbelica pompele si utilajele de stins incendii proveneau din afara. În acest sens, Muzeul National la Pompierilor detine o bogata si interesanta colectie, care reflecta evolutia asigurarii stingerii incendiilor în raport de progresul tehnico - economic, de-a lungul timpului.
In perioada interbelica industria româneasca producea o gama larga de accesorii pentru pompieri si, la sfârsitul deceniului patru, I.M.A.S.A - Arad a fabricat prima autopompa cisterna cu rezervor de 1000 litri de apa. „Industria româna pentru aparate de stins incendiu" producea, printre altele, stingatoare manuale „Pompier” cu praf si spuma, având capacitati cuprinse între 50 si 200 de litri, precum si pompa manuala de acelasi tip, cu un debit de 150 litri/min. si distanta de refulare de 27 de metri. Razboiul a încetinit si apoi a întrerupt productia autohtona provocând o pauza de zece ani - situatie deloc benefica pompierilor.
La sfârsitul razboiului, în 1945, dezorganizarea unitatilor de pompieri era dublata de o situatie mai mult decât deficitara în privinta dotarii. Nemaivorbind de masinile de transport, rechizitionate de ocupantul sovietic (considerate „captura de razboi") în dotarea pompierilor militari se mai aflau doar 149 de autospeciale si motopompe, vechi si cu multiple defectiuni, marea lor majoritate descompletate, cu improvizatii si defectiuni la principalele sisteme si instalatii. Posibilitatile de reparare erau extrem de reduse, lipseau piesele de schimb, dificultate accentuata si de existente a peste 18 tipuri de masini. Subunitatile din Bucuresti detineau 33 din totalul masinilor, la Iasi, Timisoara, Craiova, Alba Iulia si Tecuci se aflau câte patru, iar în celelalte subunitati maxim 1-2 autospeciale (cazul sectiei din Husi, amintit deja, era singular). Din cele 33 de masini si utilaje de stingere aflate în dotarea Batalionului din Bucuresti, 18 erau autopompe cisterna (Mercedes-Benz si Magirus), sase erau autoscari mecanice (trei Magirus, din care doua de 45 m). Capitala mai detinea sase motopompe si trei autopompe. Pâna la 1948, aceasta dotare precara nu a suferit nici o modificare. Marele deficit a fost acoperit, în buna masura, la finele anului urmator, cu 100 autopompe cisterna PRAGA, fabricate la Arad dupa licenta cehoslovaca. Acest model de autospeciala, cu cazanul de 2100 litri, deservita de opt servanti si doi subofiteri, care se deplasa cu o viteza maxima de 60 km/ora, s-a aflat în serviciu timp de 15 ani. În anii 1949-1950, la Uzinele Vulcan din Bucuresti au fost asimilate si s-au fabricat 50 de auto-pompe cisterna SKODA 706, cu motor Diesel. Anul 1950 este marcat de începutul specializarii Întreprinderii Metalurgice „Banateana” din Timisoara în producerea de masini, utilaje si accesorii pentru stingerea incendiilor. Pâna în 1954, de pe banda de demontaj a acestei uzine au iesit 400 de autopompe cisterna PRAGA R.N, iar din 1953 si pâna în 1960, peste 2.000 de motopompe IMB-53. Din 1956 începe productia unor autospeciale de conceptie româneasca, tip S.R. (101, 104, 132, 114), fabricându-se peste 1.000 de autopompe cisterna si mai bine de 700 de alte tipuri: autotunuri pentru lucrul cu spuma, pentru praf si pulberi stingatoare, pentru evacuarea fumului si gazelor etc. Premiera absoluta pe plan national (în lume mai existau doar sase state care mai aveau în dotare asemenea autospeciala) a constituit-o constructia, pe sasiu S.R. 114, în 1971, a autospecialei cu jet de gaze (produse de un motor de avion cu reactie) destinata stingerii incendiilor de sonde. Uulterior s-au mai construit si alte exemplare, pe sasiu Roman, iar comportarea lor a fost recunoscuta si elogiata si în exteriorul tarii.
O a doua etapa în dotarea pompierilor români începe dupa incendiu de pe platforma petrochimica de la Pitesti, din 1974, care a produs imense pagube materiale si pierderi de vieti omenesti. Perioada este importanta prin faptul ca s-a renuntat, aproape în totalitate, la folosirea masinilor cu motoare pe benzina. A fost redus la maxim importul si s-au produs autospeciale de capacitati mari si cu posibilitati de lucru multiple (cu patru substante de stingere, în final). Pâna în anii ’90 industria româneasca a produs, pentru nevoi interne (si pentru export) cca. 3.000 de autospeciale. Tot aceasta perioada au fost fabricate 12 nave maritime si fluviale de stins incendii, precum si 20 de trenuri de pervenire si stingere a incendiilor, cu dotare complexa si performante de lucru dintre cele mai înalte. Practic, la nivelul anilor '80 tehnica de lupta a pompierilor militari era complet înnoita.
Au amintite deja câteva repere ale evolutiei institutiei pompierilor în plan legislativ. Abordarea problemei din acest punct de vedere trebuie sa faca trimitere, în mod necesar, la doua importante momente: 3 aprilie 1936, când prin înaltul Decret Regal 815 a fost promulgata Legea privind organizarea pompierilor si 16 octombrie 1996 când, sub numarul 121, apare Legea privind organizarea si functionarea Corpului Pompierilor Militari. În cei 60 de ani ce despart cele doua momente, sunt de mentionat o serie de reglementari, iar dintre care cele mai importante au fost Decretele 167/1974, 232/1974, republicat în 1978, 277/1979, precum si multe Hotarâri ale Consiliului de Ministri (190/1951, 169/1963. 1653/1974 e.t.c.). Importante au fost si unele decizii ale factorului politic, prin care s-a sporit numarul efectivelor si s-au înfiintat noi subunitati de pompieri, în urma unor dezastre cum au fost acelea de la Pitesti, Teleajen etc.
* * *
Cu anul 1948 începe un prim ciclu organizatoric, de dupa razboi din viata institutieipompierilor militari. Cu acest prilej se va pune problema existentei unei companii de pompieri în fiecare capitala de judet (lucru ce nu s-a realizat decât peste 20 de ani, în 1968), vor fi organizate doua centre de instructie ale pompierilor, la Grozavesti si Târgu Mures, iar cu prilejul centenarului Revolutiei de la 1848 s-a discutat, pentru prima oara, despre necesitatea organizarii unui muzeu permanent al pompierilor, realizat în 1963. Tot în 1948 reapare Buletinul Pompierilor Români - care îsi încetase aparitia în ianuarie 1944 - sub denumirea de „Paza contra incendiilor” (astazi revista „Pompierii Români”). Anul 1949 este important pentru revenirea la denumirea de Comandament al Pompierilor, efectivele din subordinea celor cinci „grupuri administrative de paza contra incendiilor” fiind de 225 ofiteri, 349 subofiteri, 22 maistri militari si 5.347 militari în termen. Dupa aparitia Legii 5/1950 privind organizarea administrativ-teritoriala a tarii, grupurile de pompieri capata denumirea de „servicii regionale de paza contra incendiilor” care vor deveni „grupuri regionale” în anul 1952, efectivele pompierilor militari de la nivelul acestui an fiind considerabil mai mari decât în anul 1949 (1.312 ofiteri, 3.055 subofiteri si maistri militari, 360 angajati civili si 10.508 militari în termen) Comandamentul Pompierilor transformându-se în Directia Pompierilor din Ministerul Afacerilor Interne. În septembrie 1953 se înfiinteaza „inspectiile regionale de prevenirea incendiilor” (care aveau în subordine inspectii regionale si orasenesti). Pentru Regiunea Mures - Autonoma Maghiara se înfiinteaza Serviciul Regional de Pompieri Târgu-Mures al carui nivel de autonomie, însa, nu era similar cu al formatiunii teritoriale deservite. În sfârsit, anul 1955 - definitoriu pentru reducerile de efective ale Ministerului de Interne - afecteaza si trupele de pompieri. Sunt desfiintate 17 sectii de pompieri, companiile Bârlad si Stei devin grupuri regionale (este evidenta legatura între locurile de bastina ale lui Gheorghiu-Dej si Petru Groaza si aceste schimbari, însa cele doua grupuri n-au functionat decât pâna în 1957), iar numarul efectivelor se reduce drastic: de la 3.046 de subofiteri la 1.797, iar al trupei de la 11.251 la 5.405, reduceri mai mici operându-se si la categoria ofiteri (de la 1.262 la 1.098). Perioada 1957-1967 este caracterizata prin stabilitate organizatorica, acum functionând 17 grupuri regionale, cu 108 companii de pompieri, doua companii scoala si una de gospodarie.
